luni, 23 aprilie 2012

Lipari, Insulele Eoliene

22,23 Aprilie 2012


Am plecat de acasa cu un plan destul de simplu: aterizam in Catania, si de acolo mergem in arhipelagul insulelor eoliene. Nu stiam exact cu ce: autobuz, tren dar am zis ca vom vedea la fata locului. 
In gara in Catania surpriza urmatorul tren este peste 3 ore, este greva.. Ni se recomanda sa vb la informatii, unde aflam ca de fapt nu se stie cand pleaca urmatorul tren (cred ca tipul era din sindicat).
Nu ne descurajam in fata garii e autogara, primul autobuz in directia noastra (Messina) pleaca in 3 min, super. Cu biletele in mana fugim catre autobuz, reusim sa il prindem in timp ce pleca din statie, soferul vesel cu o mana conduce cu cealalta a perforat biletele strigand la noi: “Forza, Forza”.
Gasim loc, ne asezam linistiti imediat suna un telefon, ring ton: ”Drumurile noastre toate”.. Dan Spataru...am ajuns in Italia.
Ajungen in Messina de acolo inca un autobuz pana in Milazzo de unde luam “aliscafi” (catamaran) pana pe insula Lipari.
In Lipari nici nu apucam bine sa coboram ca suntem asaltati  de oferte de cazare. Alegem la intamplare, mergem 3 minute pana la pensiune. Camera mare, are si balcon, il deschidem cam la 1m in fata e balconul de pe partea “celealta de strada”...prea intim pentru noi.
A doua pensiune prezentata ne place, Ioana negociaza pretul, in italiana, primim reducere, discutiile continua in italiana pe tot felul de teme , eu spectator. Mai primim o reducere, cred ca o place pe Ioana, devin usor nelinistit J
Seara se incheie cu o sticla de vin pe terasa pensiunii...
Hotaram sa petrecem 3 nopti pe Lipari, si de aici in fiecare zi sa vizitam alta insula. Orasul ne place, este mic si strabatut de stradute inguste pline de restaurante si magazine de suveniruri.
Evident este si un castel care se poate vizita. A fost construit cu rol de aparare impotriva atacurilor piratilor.
Intarea in cetate
Cetatea Lipari
Citim ca in oraselul invecinat Canneto este o plaja de nisip negru. Facem o vizita sa vedem minunea...

Plaja cu nisip negru nu ne-a impresionat dar nu ne descurajam, asa ca plecam sa cautam o alta atractie a insulei plaja cu nisip alb (de fapt piatra ponce rezultata din eruptia unui vulcan, Monte Pilato). 
Plecam in cautarea ei dar nu o gasim... de-a lungul timpului piatra ponce care este usoara a fost spalata si plaja alba a ramas doar in poze :-) Ne alegem doar cu o plimbare ...
Stromboli vazut de pe Lipari

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu